Romania destinatie de vacanta
O destinaţie turistică deosebită, pe care n-are trebui să o ratăm. Defileul Jiului străbătut cu autoturismul, dar mai ales cu trenul. Calea ferată care traversează defileul căţărată pe munte, Mânăstirea Lainici, Complexul Monumental Brâncuşi din Târgu Jiu sunt primele obiective turistice. Străpungerea care face legătura între Transilvania şi Oltenia, care deschide calea de comunicare între cele două regiuni istorice, a fost la un moment dat principalul obiectiv economic şi politic al României. Ideea a fost lansată totuşi de Imperiul Austro-Ungar.
După construcţia căii ferate Simeria-Petroşani, inaugurată în anul 1870, s-au continuat lucrările căii ferate până la Lupeni. Apoi, în 1916, a fost dat în folosinţă, de către Regatul României, tronsonul Târgu Jiu – Bumbeşti Jiu. În timpul ocupaţiei Puterilor Centrale, specialiştii Imperiului Austro - Ungar au făcut un studiu tehnic pentru a lega Livezeni de Bumbeşti-Jiu, cea mai grea porţiune a căii ferate care leagă Petroşani de Târgu Jiu şi totodată Imperiul Austro - Ungar de Regatul României. Încheierea războiului şi apariţia României Mari a amânat această complicată creaţie inginerească.
Lucrările au început în anul 1924, sub Regele Ferdinand Loialul. Până la sfârşitul anului 1931 au fost finalizaţi 4 km de cale ferată, tunelele Leurzeaua şi Pleşa şi primul pod peste Jiu, podul de la Pleşa. Apoi s-au sistat lucrările până în anul 1937 când au reînceput în forţă. În anul 1941 au fost finalizaţi încă 8 km de cale ferată, până la Meri. Lucrările au continuat până la sfârşitul războiului, iar după război, comuniştii au preluat iniţiativa.
Această lucrare de proporţii a devenit propagandistic o „ctitorie” a noului regim comunist. S-au organizat pentru finalizarea lucrării „Şantierele Tineretului Muncitoresc”, de la Bumbeşti la Livezeni, voluntarii contribuind din plin la amplificarea propagandei. Aici a fost una dintre „pepinierele comuniste”, acest punct inclus în biografia participanţilor le-a adus acestora „statutul” de conducători ai oamenilor muncii . Aşa cum se mai întâmplă şi azi, ei au tăiat panglica împăunându-se cu această mare şi frumoasă operă. Construcţia este un monument ingineresc, calea ferată străbate Defileul Jiului şi totodată Parcul Natural Defileul Jiului. Drumul de fier însumează 31 de km, 8 poduri în lungime totală de 730 de metri, 27 de viaducte şi 39 de tuneluri în lungime de aproximativ 8.880 de metri.
Mânăstirea Lainici, construită la începutul secolului al XVIII-lea, este situată la ieşirea din defileu şi se poate admira chiar şi de pe calea ferată. O mânăstire foarte aglomerată, mulţi credincioşi ajung aici cu trenul sau cu autoturismul. Turiştii care vin sau merg spre Petroşani fac un popas pentru a admira acest sfânt lăcaş. În spatele mânăstirii apele Jiului sunt deja liniştite, trec lin de parcă se odihnesc după aventura din amonte. Diferenţa de nivel a Jiului între Bumbeşti şi Livezeni este de 251 de metri. Vuietul lui te înspăimântă. Înălţimile defileului parcă te strivesc, peisajul sălbatic este verde, pe versanţi nu se văd urme de defrişări. Chiar şi trenul este încadrat în peisaj, îţi dă senzaţia de natură împlinită.
Marele sculptor francez de origine română, Constantin Brâncuşi, intrat în panteonul universal al artei, ne aşteaptă în Parcul Municipal din Târgu Jiu. În parc putem intra chiar pe „Poarta sărutului”- executată în travertin - care face parte din „Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși”. Seamănă cu un „arc al triumfului”. Se spune că acest monument este şi un simbol al întregirii, cei 8 stâlpi legaţi de grindă, semnifică cele 8 regiuni ale României Mari. Mergând pe alee găsim a altă parte a tripticului monumental denumit „Masa tăcerii” – lucrată în calcar. Scaunele au formă de clepsidră şi semnifică trecerea lină a timpului, iar numărul lor ne trimite la cei 12 apostoli, în centrul cărora se află Iisus Hristos.
Coloana infinitului se află la ieşirea din Târgu Jiu spre Râmnicu Vâlcea. Pionierul simbolismului ne sugerează, prin numărul modulelor coloanei, anul intrării României în Primul Război Mondial şi înfăptuirea României Mari. România n-a fost niciodată atât de mare şi probabil nici n-o să mai fie. România Mare s-a înfăptuit sub domnia Regelui Ferdinand Loialul şi a Reginei Maria, iar marele sculptor simbolist Brâncuşi, a imortalizat acest eveniment dăruind noii naţiuni o capodoperă. A plătit scump, comuniştii i-au interzis opera şi au refuzat moştenirea operelor lui Brâncuşi. Delegaţia de pseudo-intelectuali care s-a deplasat la Paris, susţine că opera lui Brâncuşi este fără valoare şi că orice artist-ţăran din România poate să sculpteze ca el. Doar printr-o minune tripticul a fost salvat. Un primar comunist a dat ordin unui tractorist să lege lucrările după un tractor şi să scape de ele. Desigur, Brâncuşi a realizat aceste lucrări „pro bono” (fără vreo plată), datorită sentimentelor sale româneşti. Întregul complex a fost restaurat în 1996.
Târgu Jiu este un oraş frumos, stilul arhitectural brâncovenesc cu influenţe orientale al clădirilor istorice este predominant. Această parte a Olteniei a fost legată de Banat prin migraţia oltenilor în Imperiu. Multe sate din Banat au fost constituite aproape în totalitate din oltenii emigranţi din acest areal. Acum aceştia sunt bănăţeni, mai păstrează doar o mică parte din graiul celor care s-au instalat atunci în Banat. Dar un fin observator poate vedea mai multe asemănări între cele două entităţi.
După ce am vizitat Târgu Jiu ne deplasăm spre vest. Ne abatem de la drumul principal ca să ajungem la Hobiţa, satul unde s-a născut Constantin Brâncuşi. Casa memorială este impresionantă, nu este tragic că această casă nu este cea originală, adevărata casă în care s-a născut şi a copilărit Brâncuşi. Urât este că nimeni nu-ţi spune acest lucru. Casa originală, care a fost distrusă, era situată în apropiere de Casa-Muzeu „Constantin Brâncuşi”. Povestea este emoţionantă. După moartea părinţilor sculptorului, succesorii împart averea părinţilor cu ajutorul unor bileţele puse într-o căciulă. După cum au tras biletele s-a împărţit şi averea. Casa a revenit surorii sale Frâsina, iar terenul pe care a fost amplasată casa a fost dobândit chiar de sculptor. Sora sa a mutat casa părintească pe un alt teren. Iar pe terenul moştenit de Brâncuşi a fost adusă o altă casă asemănătoare. Casa-Muzeu este foarte bine întreţinută şi are chiar şi un angajat muzeograf.
La mică distanţă de Hobiţa lui Brâncuşi este aşezată Mânăstirea Tismana. Un centru spiritual şi cultural important pentru aceste locuri şi pentru întreaga Oltenie. A fost întemeiată de Nicodim (1310-1406), un călugăr sârb care a ales acest loc de închinăciune pe Muntele Stârmina. După ce a ridicat mânăstirea Vodiţa, foarte aproape de malul Dunării (aproape de Porţile de Fier), Nicodim vine la Tismana şi ridică cea mai importantă mănăstire medievală a Valahiei, o adevărată citadelă a ortodoxiei. Arhitectura mânăstirii este bizantină, un castel medieval cu bastioane la colţuri, înconjurată de păduri. De lângă peştera Sfântului Nicodim o frumoasă cascadă se prăvăleşte de la o înălţime de 40 de metri în râul Tismana.
De aici urcăm spre Baia de Aramă, trecem Motru şi, peste munte, pe Valea Cernei, ne îndreptăm spre Băile Herculane. Ne aşteaptă o baie în aer liber „la gropane”. Gropanele sunt locuri amenajate special, nişte căzi săpate în pământ (mai nou betonate), pentru apele termale tămăduitoare ce izvorăsc pe malul Cernei, din loc în loc. Am ajuns iar în Banat, în locul unde se îmbăiau chiar romanii. O staţiune care le amintea acestora de Tivoli.
http://imaginivacanta.blogspot.ro/2013/12/romania-destinatie-de-vacanta-servicii.htmlFoto:
Defileul Jiului
Un alt loc in care te invit să explorezi zona unde Carpaţii se întâlnesc cu Dunărea şi formează împreună cel mai lung defileu natural din toată Europa.
Cea mai spectaculoasă porţiune a Dunării, în tot parcursul ei european, este la Cazane, lângă Orşova. Din Orşova poţi ajunge în Cazanele Dunării cu maşina, urmând indicatoarele din Orşova spre Moldova Nouă, Eşelniţa şi Dubova, iar după 25 de kilometri vei intra în defileu. Poţi de asemenea să ajungi la Cazane cu bărcile, care pleacă regulat din Orşova. Şoseaua care traversează defileul este mărginită pe de-o parte de apele repezi ale Dunării şi pe cealaltă parte de dealuri abrupte. Pădurile de brazi şi de stejar îi veghează traseul fluviului până hăt departe. Ai în zonă cabane şi pensiuni, cu oameni primitori. Mâncarea localnicilor poartă influenţe sârbeşti, dar nu se dezminte de tipicul gustos al românilor. “Preţurile noastre variază între 100 şi 150 lei pe cameră. Cel mai mult se solicită de către clienţii noştri preparate din peşte. La noi se pregăteşte vestitul şalău de disc care se prepară pe disc la flacără cu lemne de fag şi toată lumea apreciează acest fel de mâncare. Este foarte delicios”, ne-a spus Tudorel Voinea, administratorul pensiunii Maria Teodora din Eşelniţa. În bucătăriile pensiunilor din Clisură se mai prepară ciorba de peşte, saramura de somn la grătar cu mămăliguţă ori şalăul file. Chipul lui Decebal Iar când vrei să ieşi din casa gazdelor, ai ce să vezi: cea mai mare statuie din România. Orice ai face, nu poţi rata statuia lui Decebal de la Porţile de Fier. Are 55 de metri înălţime şi 25 în lăţime, aşa că sare în ochi imediat. Statuia noastră este de 3 ori mai înaltă decât Colosul din Rodos, dar e cu 6 metri mai mică decât Statuia Libertăţii din New York. Ideea construirii acestei statui i-a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan şi a durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpinişti să o termine, realizarea ei costându-l pe Drăgan, în final, peste un milion de dolari. Executarea acestei lucrări s-a desfăşurat sub conducerea sculptorului orşovean Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălţimi, căldură şi vipere. “În 1994 am fost angajat să mă ocup de partea artistică a lucrării. S-au făcut mai multe machete până când profesorului i-a plăcut una dintre ele. A vrut un rege cu o faţă europeană. Până la urmă am scos o machetă care i-a plăcut şi au început lucrările la stâncă, care au durat 10 ani. În 2004 acestea s-au oprit în momentul în care, cred eu, profesorul s-a îmbolnăvit. Au lucrat 12 alpinişti împreună cu mine în două ture de câte şase ore şi lucram cam şapte luni pe an. Lucrarea este cea mai mare din Europa şi chiar mai mare decât Rushmore din Statele Unite. Are 42 de metri cu tot cu cuşmă şi e pusă pe o stâncă de 128 de metri de la baza apei”, ne spune sculptorul Florin Cotarcea. Mânăstirea Mraconia, pe un fost punct de dirijare a vaselor Foarte aproape de Chipul lui Decebal se află Mânăstirea Mraconia, care a fost ridicată pe locul unui fost punct de observaţie şi dirijare a vaselor de pe Dunăre, căci datorită arhitecturii reliefului, prin îngustimea din loc în loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultană a două vase. Protopopul Mehadie, Nicolae Stoica de Haţeg, în Cronica din 1829 aminteşte că mânăstirea este părăsită în 1453 de călugări, din cauza deselor incursiuni turceşti. Istoricul maghiar Pesty Frygies este de acord că nu se ştie când s-a zidit mânăstirea. Dintre multele începuturi, anul 1523 este unul sigur. Acum, Banul Severinului, Nicolae Gârlişteanu, soţia lui Anca, fiica lor, Irina şi nepoata lor Nasta ctitoresc mânăstirea Mraconia. În 1628, Episcopul Iosif al Mehadiei, nepot al Nastei se retrage la Mraconia, îşi scrie testamentul şi moare, fiind îngropat în Sfânta Biserică alături de ctitori. Îşi lăsase întreaga avere mânăstirii: „Nimeni dintre neamuri să nu strice voia mea. Mânăstirea să rămână pe veci şi să aibă tot folosul şi nimeni să nu strice astă voie şi lăsare a mea“. După moartea Episcopului Iosif, mânăstirea este iarăşi ruinată. În 1658, monahul Teofil cutreieră tot sudul Banatului şi strânge mila creştinilor pentru restaurarea mânăstirii, potolirea poftelor nesăţioase ale unor şefi ai administraţiei turceşti. După şapte ani, în 1665, egumenul Isaia dă de ştire: „Zidurile îs toate ridicate, chiliile îs gata şi văruite, iar Sfânta Biserică este împodobită. Fratele zugrav Ilie, meşter mare de la Sfântul Munte, toată zugrăveala veche înnoit-au, iară iconostasul în aur l-au poleit şi toată mânăstirea străluceşte ca luceafărul“. Se mai ştie că la 15 august 1682 ieromonahul Vasile dă de ştire că „sfânta mânăstirea a fost arsă de blăstămaţii de martaloţi şi prădată de toate odoarele de nu ne-or mai rămas decât ochii ca să plângem de mila sfintei mânăstiri că a fost podoabă rară şi astăzi numai zidurile goale şi năpârcile printre pietre sunt. Şi stăm în colibi şi facem slujba sub Cerul lui Dumnezeu“. Cu ajutoare strânse de la credincioşii din zonă, mânăstirea reînvie. În 1690, aici poposesc nişte călugări iezuiţi cu gânduri tăinuite. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei şi cu aprobarea Sfântului Sinod al BOR se reînfiinţează acest aşezământ. Persoana desemnată să se ocupe de zidirea bisericii a fost preotul Cristian Târtea, transferat de la parohia Dubova. Plimbări cu barca pe Dunăre Dacă ai ajuns la Chipul lui Decebal, e musai să facă o plimbare cu barca în Cazane. Ambarcaţiunile, care au o capacitate de 10-14 locuri, se găsesc lângă Chipul lui Decebal, mai exact sub podul care traversează braţul Dunării. Preţul unei călătorii variază între 25-30 lei/persoană. Lungimea traseului este de aproximativ 8,5 km, timpul mediu de parcurs fiind de 2 ore. Unul din punctele de atracţie din traseu este şi cea mai mare peşteră din Clisura Dunării, Peştera Ponicova, care este săpată în versantul stâng al Dunării, în Cazanele Mari, Ciucaru Mare, fiind parţial inundată după crearea lacului de baraj. Galeriile sale însumează 1.660 m străbătând Ciucaru Mare şi ieşind în Dunăre. Peştera Ponicova este declarată rezervaţie speologică datorită unor resturi de fosile de Ursus spelaeus, un fragment de ceramică foarte veche şi a unor specii endemice. Vizitarea se recomandă să se facă în perioada lunilor mai – octombrie, cu excepţia perioadelor de viitură când este posibil ca Galeria Ponicovei să fie inundată total sau parţial. Este de preferat ca în etajul superior accesul să se facă în grupuri, în prezenţa unui ghid obişnuit cu speologia, având în vedere gradul de dificultate al accesului în acest etaj, având lămpi, cizme de cauciuc, echipament adecvat, deoarece vizitarea întregii peşteri durează 2-3 ore. Tabula Traiana, pe malul sârbesc Pe malul sârbesc, în apropiere de Cazanele Mici, se găseşte de aproximativ 2000 de ani o placă memorială antică numită Tabula Traiana. Pa malul opus trecea vechiul drum roman cu parapete de protecţie. Tabula este fixată în piatră şi pe ea sunt reprezentaţi doi delfini plutind şi un vultur pe cer. Figurinele şi ornamentele sunt sculptate în relief, iar scrisul este cioplit în piatră. În traducere, textul Tabulei sună astfel : " Împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traianus Augustus Germanicus, preot suprem învestit cu puterea de tribun a IV-a oară, părinte al patriei, consul a III a oară, spărgând munţii a durat drum de-a lungul fluviului". Zece tabule au fost dăltuite în defileu, doar Tabula Traiana se mai conservă şi astăzi, patru se păstrează în desene şi stampe din sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, iar restul au fost distruse. Tabula are o lungime de 4 m şi 1,75 m înălţime. Pescuit Raiul pescarilor Pentru orice pescar, fie el amator sau experimentat, pescuitul pe Dunăre reprezintă o provocare. Depinde numai de priceperea şi talentul dumneavoastră de a avea în cârlig un frumos trofeu de somn, şalău, crap, plătică, fitofag, caras. Pescarilor profesionişti sau de ocazie, îşi pot procura obţinerea avizelor necesare şi anume permisul de pescuit din Orşova sau Drobeta Turnu Severin, transport cu barca cu motor, momeli naturale (magazine specializate în apropiere de supermarketul Penny-Orşova), amenajarea şi testarea locurilor de pescuit (golful Mraconia), informaţii utile oricărui pescar. Începătorii pot face o iniţiere în tainele pescuitului, îndrumarea fiind asigurată de "ghizi pescari" experimentaţi, născuţi şi crescuţi pe malurile Dunării. Cei care doresc să cumpere peşte proaspăt pot apela la localnici sau la magazinele din comunele Eşelnita, Dubova, Şviniţa. Iar pentru împătimiţii de mountain-bike, Defileul Dunării poate oferi o multitudine de trasee spectaculoase, pe cărările Munţilor Locvei, Almajului şi Mehedinţilor, din păcate neomologate încă, Valea Eşelniţei este un traseu recomandat atât pentru mountain-bike, dar şi pentru amatorii de adventure cu atv-uri, maşini 4x4 sau motocross. Traseul ecoturistic Cazanele Mari Platoul Cazanelor Mari îţi taie răsuflarea. Este locul în care stai pe calcare urgoniene (140 milioane ani), pe lapiezuri („sculpturi” naturale în calcar), unde şibliacurile terţiare (asociaţii vegetale alcătuite preponderent din liliac, cărpiniţă, mojdrean, scumpie) provin din perioadele mai calde interglaciare, este locul de unde auriul lalelei de Cazane îţi spune că aici, în Cazanele Mari ale Dunării este singurul loc din lume în care trăieşte, de fapt este locul unde „Dunărea a bătut şi Porţile de Fier s-au deschis”. După 10-15 minute, traseul ecoturistic se bifurcă: o potecă şerpuind spre platoul Cazanelor Mari, de unde azi vezi apele liniştite ale bătrânului Danubius, odinioară clocotind, datorită reliefului stâncos, ca într-un cazan, iar o altă potecă te duce direct la nivelul apei, de unde poţi mângâia în tihnă liniştea Dunării. În Cazanele Mari, Dunărea atinge cea mai mare adâncime de pe tot parcursul ei (circa 100 m). Acest traseu se derulează prin Rezervaţia complexă Cazanele Mari şi Cazanele Mici. Este una dintre primele rezervaţii din România. Alexandru Borza, părintele geobotanicii româneşti, propune pentru prima dată, la „Întâiul Congres al Naturaliştilor din România” câteva rezervaţii, între care şi „Pasul Cazan din Banat”. În parcurgerea acestui traseu, trebuie ca ecoturiştii să fie însoţiţi de rangerii Parcului Natural Porţile de Fier, ca de altfel pe toate traseele, deoarece aici păşeşti printre elemente naturale de o inestimabilă valoare pentru geologia, flora şi fauna României, dar şi a Europei. Traseul Cazanele Mici Are două variante: una care se parcurge în 2 ore pentru cei nerăbdători de a ajunge pe platoul Cazanelor Mici şi o variantă de 6 ore pentru cei care doresc să cunoască mai bine specificul acestor locuri. Punctul culminant al celor două variante este platoul Cazanelor Mici. Traseul ecoturistic urmează poteci de munte, care parcurg păduri de stejari, păduri de fag şi pajişti. Punctele de belvedere, nu puţine la număr, sunt locurile de unde poţi admira Cazanele Mari şi Veliki Strbač, de pe partea sârbească a Dunării. Cazanele Mici, cu doar câţiva metri mai mici decât Cazanele Mari, este locul mai puţin cunoscut turiştilor, dar cu aceeaşi grandoare a Cazanelor Mari.
Un alt obiectiv turistic
Băile Seiche (in maghiară Szejkefardő) reprezintă o zonă de agrement aflată in intravilanul municipiului Odorheiu Secuiesc, şi sunt strans legate de numele lui Balazs Orban, care este inmormantat in acest loc. Balazs Orban (1829-1890), scriitor, istoric, etnograf, publicist, fotograf şi personalitate publică, care este considerat "cel mai mare dintre secui", a cumpărat in 1871 o proprietate de 22 ha, pe care se găseau băile pe care le-a renovat conform standardelor vremii. Monumentul de pe mormantul lui a fost construit in anul 1969, din piatră, şi are un relief care il reprezintă pe Balazs Orban, realizat de sculptorul Orban Aron. Din 1992, mormantul a fost inscris in registrului monumentelor din judeţul Harghita. In apropiere de mormant s-a infiinţat o expoziţie de porţi populare, pentru păstrarea şi expunerea artei populare ornamentale. Mai multe persoane, iubitori al artei populare, in colaborare cu Muzeul Haaz Rezsa din Odorheiu Secuiesc, au construit 14 porţi secuieşti. Prima poartă, amplasată in apropierea mormantului, este chiar fosta poartă a gospodăriei lui Balazs Orban, cioplită in 1888, care a fost adusă la Băile Seiche. 
